“Soft skills mania” și de unde vine schimbarea bună
Aș dori să vă vorbesc în cele ce urmează despre “soft skills mania”. Iată primul dintre motoarele acestui articol. De ce mania? Pentru că de ceva vreme au devenit foarte răspândite blogurile, site-urile si organizațiile care se ocupă de dezvoltare personală. Și cu cât subiectul devine mai popular, cu atât apar mai mulți experți, iar domeniul “soft skills” este asociat cu succesul de cele mai multe ori profesional.. A doua motivație, provine dintr-o conversație pe care am avut-o recent, în care interlocutorul afirma că, în comunicare e vorba de tehnici specifice pe care doar o persoană specializată le poate transmite. De altfel, nu e prima dată când aud că a comunica e ceva complicat și că presupune abilități și strategii pentru determinarea celorlalți să aibă comportamentul de care noi avem nevoie. Total de acord, dar parcă în tot procesul ăsta uităm de sufletul nostru și de al celorlalți. Și mă întreb, oare merită să complicăm atât de tare lucrurile când vine vorba de ceva atât de important precum relația cu noi înșine și cu cei care ne înconjoară? Nu cumva dedicăm prea mult efort într-o directie greșită?
De ce ne preocupăm de dezvoltare personală și soft skills de fapt?
Mulți oameni cred că se vor dezvolta și vor fi “oameni de succes” dacă participă la cât mai multe cursuri de soft skills, citesc cât mai multe cărti și aplică tehnicile învățate acolo. Dar de multe ori asta nu genereaza efectele dorite tocmai pentru ca la intrebarea “de ce fac eu toate astea?” răspunsul nu e „pentru a mă cunoaște pe mine sau pentru a mă iubi pe mine și a-i iubi pe ceilalti” sau altul similar. Și procesul e unul continuu, fără rezultate, apoi eventual concluzia e că training-urile sau cărțile respective nu sunt bune, că sunt doar povești care “nu se aplică la noi, poate în S.U.A, în România, oamenii nu gândesc așa”. Si așa o luăm de la capăt. În același mod oamenii cred că vor fi mai fericiți când vor avea mai mulți bani, pentru a afla cu fiecare mărire a veniturilor că vor mai mult...și devin mai fericiți când își dau seama că starea aia nu vine de la bani, așa cum dezvoltarea reală nu vine din aplicarea mecanică a unor metode.
Învață cum să influențezi oamenii! (să facă lucruri bune), un altfel de a spune: fă-te frate cu necuratu’, până treci puntea
Atunci cand oamenii mi se plâng că cei cu care interacționează în diverse medii nu sunt buni/darnici/corecți/amabili/de încredere îi indemn să fie primii asa cum iși doresc să fie ceilalți și (aproape) invariabil răspunsul este: “să fie ei primii!” sau sprâncene ridicate în semn dezaprobator. Și de multe ori e vorba de persoane pasionate de dezvoltare și soft skills, dar care abordează problema din perspectiva: “dacă sunt drăguț cu oamenii mie imi iese ceva, dacă aplic tehnicile învățate la seminarele de soft skills voi fi o persoană de succes” și nu este doar vina lor, pentru ca asta transmit multe din mediile care se ocupă de domeniul ăsta: “dacă participi la cursurile noastre și aplici tehnicile respective vei fi capabil să faci lucururi care îți vor aduce succesul și vei avea prosperitatea pe care ți-o dorești”.
Te faci frate și nu mai dai de capătu’ punții…
Și cum sloganurile sună bine, decât să încerci cu adevărat să te schimbi, e mai ușor să “încerci” să fii asertiv, să asculți activ, să fii amabil si proactiv toata ziua, astfel că seara te vei simți scurs de energie pentru că ai făcut toate lucrurile astea forțat. Problema apare tocmai din aplicarea greșită a procesului de schimbare, din redarea mimetică a celor învățate, scopul nefiind relaționarea în sine, ci doar obținerea rezultatului.
Ca exemplu, suntem amabili și binevoitori cu colegul, șeful sau angajatul pentru ca vrem ceva de la el sau pentru că asa e frumos și politicos, nu pentru că ne pasă și chiar vrem să fim în conversația respectivă, vrem să ne bucurăm de momentul petrecut cu persoana pe care o avem în față. Si uite așa, cum în facultate mulți nu învață decât în sesiune și noi asteptăm să treacă ziua și să mergem la “casele noastre”, unde abia așteptăm să ajungem. Trecem cu vederea că petrecem cea mai mare parte a zilei în compania unor suflete cu care “mimăm” relaționarea. Oamenii devin astfel jaloane, și asa cum un skater ocolește în viteza pahare asezate pe asfalt grăbindu-se să termine cursa, așa ajungem să facem și noi…de dimineata până seara, zi de zi. Până când?
EU sunt, TU ești, NOI suntem
Darul adevărat al tehnicilor de dezvoltare personală sau soft skills este cunoașterea sinelui și a mecanismelor după care funcționăm, nu “succesul” sau cel puțin nu în varianta lui occidentală, orientată către acumularea de funcții, titluri și bani...nu că banii ar fi ceva rău, dimpotrivă ne permit să facem lucruri minunate.
Metaforic putem vorbi de schimbarea bună atunci când ea se produce de la interior către exterior, și nu invers. Doar atunci schimbarea va deveni permanentă, deși e mult mai greu de realizat. Ea pleacă de la simpla capacitate de a asculta o părere fără a face nicio judecată de valoare asupra ei, până la mai dificila acceptare că ceilalți sunt o manifestare a energiei universului, în aceeași măsură în care noi suntem o manifestare a universului.
MĂ iubesc și VĂ iubesc!
Dezvoltarea e un exercițiu de (re)găsire și/sau consolidare a stimei și iubirii de sine, precum și a iubirii de semeni. Sunt sigur că prin folosirea cuvântului iubire raportat la semeni scandalizez cel puțin pe cei care spun: “Eu imi ofer iubirea doar celor care merită și aceia sunt puțini, iubirea e ceva intim”.
În general, pot fi de acord că nu suntem de acord, însă aici nu e cazul, pentru că iubirea, dincolo de a fi intimă, e universală, e temelia ființei umane fără de care nu putem trăi. Și de fapt, nu există un dezacord, numai că iubirea vine in trepte, față de părinti, frati, soti, copii si semeni. Fiecare din noi va parcurge toate aceste trepte atunci când și numai dacă va deveni conștient de importanța lor în viața sa.
E mai simplu să fiu EU și atât
La ce am scris mai sus răspunsul de multe ori e: “sună bine, dar eu n-am timp de asta”, “e prea complicat și nu mai am nervi să mă schimb”, “asta sunt, cine mă vrea bine, cine nu, nu” sau “ e mai usor să zâmbesc frumos, să aplic tehnicile și să mă intorc la familia și prietenii mei care contează cu adevărat, ce-mi pasă mie de restul oamenilor?!”. Și răspunsurile pot continua sub diverse variațiuni în același spirit al obișnuinței de a face lucrurile în viteză și fără implicare emoțională. Ce nu își dau seama cei care spun toate astea, e că va trebui să o țină așa toată viata, care, vorba cântecului, numa’ una e.
Dezvoltarea e ca spălatul pe dinți și comunicarea autentică nu există fără vulnerabilitate
Alternativa ar fi să alegem să interiorizăm procesul pentru ca el să devină rutină, parte integrantă din noi…ca respirația, clipitul sau… spălatul pe dinți. Ce-ar fi dacă am putea relaționa la fel de ușor cu orice persoană așa cum o facem cu cei pe care ii iubim? Cu ei ne e ușor (de cele mai multe ori) tocmai datorită iubirii pe care le-o purtăm, care iubire vine din noi, nu din exterior, noi o generăm...deci am putea și cu alții...doar să vrem să deschidem robinetul cu iubire.
Sigur, asta ar însemna de multe ori să devenim vulnerabili pentru ca ne-ar păsa și a fi vulnerabil este privit de majoritate ca o slăbiciune. Oare chiar este o slăbiciune? Și vorbesc de vulnerabilitatea reală, nu de vulnerabilitatea de “campanie”. Mai ales că în general numărul de oameni cu care interacționează o persoană este redus și de cele mai multe ori constant, nu e ca și cum va trebui să facem asta zilnic cu 6 miliarde de oameni. Pentru cei mai mulți numărul e sub 10, pentru alții sub 50 și pentru puțini se ridică spre sau peste 100, dar atunci relaționarea e una foarte limitată.
De Crăciun…toate pisicile sunt colorate
Pentru că am intrat în perioada sărbătorilor de iarnă, voi încheia cu un gând pe care îl am în fiecare an, pe tot parcursul lunii decembrie: Cum ar fi dacă am da tot timpul anului energia asta bună prin care sărbătorim de Crăciun și Anul Nou, și să facem mereu cadouri ca în luna decembrie? Și prin cadou înțeleg de la un zâmbet sau o vorbă bună în sus… până la mașini de lux sau insule tropicale. Cred că ar putea fi greu, dar pe de altă parte ne-am vedea transformați fără cale de întoarcere, într-un așa fel incât am reuși să ne bucurăm la adevarata valoare de toate abilitățile și tehnicile de dezvoltare personală. Iar cel mai important lucru ar fi că, ele nu vor mai părea, nici pentru noi, nici pentru ceilalți, tehnici, abilități sau cunoștințe și strategii, ci vor fi o manifestare naturală a personalității noastre.