Planul nostru de a forma generații noi conștiente de drepturile și obligațiile lor, cu un simț critic bine dezvoltat, și familiarizate cu elemente legislative, juridice și instituționale, ne-a făcut să ajungem la peste 1.300 de elevi de la final de 2017 până la sfârșit de 2018. În anul curent, am ales să celebrăm venirea primăverii, prin împărțirea de constituții în loc de mărțișoare, tuturor elevilor participanți la maraton.
Ne-am înscris la maraton pe echipe. După 7 ateliere concomitente de educație juridică cu aproape 200 de elevi ieşeni, de la Colegiul „Emil Racoviță” și Colegiul „Vasile Lupu”, am ieșit învingători!
Proiectul ”RespectEDucation Academy” a reușit să atragă la Maratonul de Educație juridică din 1 martie, 18 facilitatori din comunitățile Lideri pentru justiție (România) și LEAD (Moldova). Aceștia au profesii diverse: avocați, judecători, procurori, polițiști; toţi, tineri juriști, dornici de implicare și de schimbare în bine. Astfel, elevii au beneficiat de ateliere interactive și informații practice din partea profesioniștilor care au împărtășit din cunoștințele și experiența lor.
Colegele noastre, Arina Corsei Vultureanu și Alexandra Oțoiu au povestit la TVR despre Maratonul de educație juridică. Puteți afla mai multe despre întreg proiectul ”RespectEDucation Academy”, despre Asociația Liderjust și comunitatea Lideri pentru justiție, vizionând interviul de la emisiunea Regiunea în Obiectiv, difuzată Vineri 01.03, de la ora 16:00, live, pe TVR Iași și disponibilă pe pagina de facebook a Liderjust:
Mulțumim pentru sprijin tuturor celor implicați în proiect, Colegiului ”Vasile Lupu” si Colegiul ”Emil Racoviță” din Iași, și doamnelor profesoare Pintilie Serinela și Hendreș Mihaela pentru deschiderea către acest proiect, persoane care au făcut acest eveniment posibil.