Sari la conținut

Întâlnirea Anuală Lideri pentru Justiție 2022

Cu fiecare an facem pași din ce în ce mai mari spre noi proiecte și schimbări sistemice. Creștem și ne maturizăm împreună, purtăm discuții deopotrivă complicate și constructive despre societate și justiție, ne ajutăm unii pe ceilalți să devenim mai buni în ceea ce facem, conturăm împreună idei și visuri care ieri păreau imposibile.

Cele patru zile din Covasna au fost un carusel de emoții în care am căutat să acoperim toate nevoile membrilor Leaders for Justice (RO) și LEAD (MD), cele două comunități înfrățite.

Când peste 100 de membri din 17 generații de program (13 în România și 4 din R.Moldova) se adună să lucreze împreună, să învețe unii de la ceilalți, să contureze ceea ce își doresc să ducă în societate, să-și cunoască colegii din toate profesiile, simți că ești parte din ceva unic, curajos și cu un potențial fantastic, o comunitate construită de membri pe baza valorilor și principiilor pe care le au în comun, dar și a motivațiilor de a produce schimbări mari în jur.

Au fost 25 de ateliere pe teme-cheie din zona de dezvoltare personală (autocunoaștere, munca în echipă, workplace relations, stress management, mod de lucru pe idei, etc.), dezvoltare profesională (antreprenoriat, autenticititate în justiție, prevenție pe violență domestică, combatere fake news, justiție modernă, comunicare către societate sau actori din justiție, etc.) sau de construcție spre viitor (educație juridică, evenimente LfJ, design de training și viitoare programe) susținute de peste 40 de membri LfJ și LEAD, dar și de trei organizații care ni s-au alăturat. Multă recunoștiință merge către invitații noștri speciali care au ținut ateliere dedicate și și-au adus contribuția pe tot parcursul întâlnirii: echipele Decât o Revistă (Carla, Ioana și Cristian), Code4Romania (Dana, Olivia și Bogdan) și Dela0.ro (Diana și Vlad).

Povestea noastră continuă pe drumul construcției unei culturi de leadership sănătoare și a unor principii care să ghideze întreaga societate spre binele comun!

#LideripentruJustiție #LEADMoldova #PutereaComunității #SchimbareaRo #SchimbareaMd #TheBestIsYetToCome

Autor: Doru Toma

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații