Sunt zodia taur, iar despre tauri se spune că sunt gurmanzi, fixiști, încăpățânați, și că le place foaaaarte mult stabilitatea. Eu simt că multă vreme m-am încadrat în definiția aceasta și încă am momente în care sunt un taur veritabil.
Schimbările nu mă atrăgeau într-un mod deosebit. Nu m-am simțit confortabil să merg spre ele, iar când se ivea vreuna la orizont, prima tendință era să găsesc o mie de motive pentru care să nu fac acea schimbare. Mă convingeam spunându-mi: lasă că...merge și așa, e bine să ne mulțumim cu ce avem; și „nu da tu vrabia din mână pe cioara de pe gard”. Îmi spuneam că, dacă am luat o decizie, dacă m-am hotărât să merg pe un drum, trebuie să merg pe el și numai pe el - până la capăt.
Când am intrat la Facultatea de Drept, știam că o să mă fac avocat. Ce mai știam era că rețeta de succes a unui avocat este să lucreze în case renumite de avocatură, unde are oportunitatea de a avea clienți mari și cazuri complexe. Printre ingrediente, se numără și lucratul până la ore târzii, dar și înțelepciunea de a nu-ți mai face planuri după birou .... pentru că oricum poate să apară ceva urgent. Când am depus jurământul de avocat ni s-a mai zis că un avocat trebuie să aibă picioare bune pentru că e mult de alergat în profesia asta.
Am ajuns să practic și eu avocatura după rețeta universală și mi-am dat seama că într-adevăr, era mult de alergat. Am vrut să mă încadrez în șablon și am început și eu să alerg.
Și-am alergat. Era o zi de aprilie. Erau vreo 16 grade și mai toți copacii de pe strada Ghioceilor erau înfloriți. De vreo 20 de minute eram la birou, după 2 ore de condus de la un termen de judecată pentru care m-am trezit la 5 dimineața să mai repet o dată pledoaria pe care aveam să o susțin. Mi-era cam foame, dar nu era timp de stat la masă. Așa că am început să mănânc niște covrigei și să redactez, pentru că a doua zi era termenul de depunere a unui act de procedură. Iar termenelor nu le păsa de oboseală sau că ți-e foame. Ele curg oricum.
În timp ce tastam, au început să curgă de pe mine șiroaie de sudoare. Gândul că în acea săptămână urma să mai am alte 3 dosare prin țară mi-a dat frisoane instant. De fapt, corpul îmi dădea repetate semnale că de dată asta trebuie să mă opresc. Și apoi să alerg din nou.....însă spre mine. Îmi transmitea că fuga de sine nu miroase a bine.
Astfel că, după multe sprinturi, maratoane, ultra maratoane și câteva accidentări simțeam că nu vreau să alerg doar printre cărți de drept, dosare și termene de judecată. Că rețeta universală nu este pentru mine și că îmi fac o nedreptate dacă nu îmi dau voie să explorez și alte părți de-ale mele.
Simțeam că n-aveam curajul să mă ascult și să-mi dau voie să fiu. Îmi era teamă să acționez fără să știu în mod concret rezultatul și încotro mă îndrept.
Am început un proces îndelungat și deseori dureros, de cunoaștere de sine.
M-am întrebat ce îmi doresc și am simțit pe propria piele de multe ori ce nu îmi doresc. Am început să mă întreb care sunt pasiunile mele și care este direcția în care simt să mă duc sau cel puțin pe care aș fi curioasă să o explorez.
Mi-am dat seama că familia și comunitatea sunt printre valorile mele. Am descoperit că îmi plac plimbările lungi și să stau în natură, de cele mai multe ori alături de cățelușa mea, Luna.
Am descoperit că îmi place libertatea și să fiu independentă. Că îmi plac provocările profesionale și să învăț ceva nou în fiecare zi.
Mi-am dat seama că îmi place înghețata de fistic, designul de interior și că îmi provoacă o satisfacție vizuală atunci când redefinesc anumite spații din casă, iar la sfârșitul amenajării mă răsplătesc cumpărând...încă o lumânare parfumată.
M-am surprins că mă face curioasă psihologia. În timpul liber am început să ascult podcast-uri despre psihologie și să citesc cărți din același domeniu sau beletristică scrisă de psihanaliști sau psihiatri. Am descoperit că-mi place să vorbesc cu oameni și să caut să-i ajut să-și dezlege măcar puțin ghemul din sufletul lor.
Mi-am dat voie să cercetez mai mult lumea din jurul meu și să am curajul să creez un scop pe care să-l simt al meu. Am hotărât să-mi aleg eu singură ingredientele propriei rețete, care să fie pe gustul meu, nu al societății sau al oamenilor care-și dau cu părerea de pe margine despre cum se cade să fiu.
Așa că, am zis să îmi urmez inima, privind totul ca pe un joc, cum face de cele mai multe ori Luna.
Am hotărât să nu dau crezare vocilor, cele mai multe din capul meu, care spuneau: ,,dacă nu o să te descurci?”, ,,dacă nu o să-ți placă?” ,,e prea târziu”. Am preferat să dau crezare altor voci care spuneau ,,și dacă nu o să iasă, ce? Măcar îți dai voie să încerci”, ,,niciodată nu este prea târziu”.
După 7 ani de la absolvirea Facultății de Drept am decis să am curajul să fiu curioasă din nou și să acționez fără să știu rezultatul. Am decis să mă pregătesc pentru admitere la Facultatea de Psihologie, cu o lună înainte de examen. După o lună de învățat dimineața, înainte de birou și seara, după serviciu, a venit și ziua examenului.
Nu mă simțeam pregătită, însă citisem la un moment dat că nu trebuie să fii pregătit, pentru că niciodată nu o să te simți 100% pregătit, ci că e necesar să ai curaj, să faci cel mai mic pas către obiectivul tău. Așa că, am avut curaj și-am făcut câțiva pași către taxiul în care urma să mă urc pentru a mă duce la facultate.
Era o zi așa frumoasă de iulie. Era prima dată când mă simțeam fericită - indiferent de rezultat. Știam că am avut curajul să-mi ofer șansa de a explora o parte din mine care era ascunsă după ,,nu te-ai săturat de atâtea sesiuni?”, ,,ce faci, Elena, te apuci la 30 ani de a doua facultate, doar ca să înveți ceva nou?”.
N-am ascultat vocile, am ieșit din șablon și în 2023 am intrat la facultate. Acum sunt anul I.
Tot în 2023 mi-am dat demisia și am început un job nou – sunt consilier juridic la o companie nouă. Mi-am dat voie să am curajul să îmi asum mult mai multe responsabilități și rolul de a lua decizia finală pe partea juridică într-o companie mare, într-un domeniu complet nou și nișat față de ceea ce făceam înainte. Am avut curajul să ies din cunoscut și să intru în necunoscut.
Chiar dacă este mai greu, chiar dacă am multe provocări și arii de drept pe care le aprofundez poate pentru prima dată, mă trezesc în fiecare dimineață și aleg entuziasmul și curiozitatea în defavoarea fricii și a zonei de confort. Am învățat că deși noul poate să fie incomod, inconfortabil, există posibilitatea ca el să aducă fericirea.
În prezent, îmi dau voie să am curajul să pun întrebări, să accept că nu știu, să mă expun unor situații noi....Să am momente în care îmi dau voie să nu mai fiu un taur veritabil. Îmi dau voie, (ceea ce vă invit și pe voi), să am curajul să las în urmă lucrurile care nu îmi mai vin și care încep să mă strângă ca o cămașă luată cu un număr mai mic. Îmi dau voie să am curajul să fiu, să acționez și să schimb.
