Catalina Nichita - Conversații cu intenție și sens | Oamenii Dreptății 2023
Vorbim în fiecare zi. Interacționăm cu apropiații, cu necunoscuții. Dar de câte ori purtăm conversații? Cătălina Nichita ne-a explicat pe scena Oamenii Dreptății '23 diferența fină dintre discuție și conversație și ne-a dat un fir roșu pe care să-l urmăm ca să putem avea unii cu alții conversații cu intenție și sens. Sănătoase.
Autor: Catalina Nichita
Vreau să țin un discurs la un eveniment așa plin de sens. Am foarte multe emoții și nesiguranțe. Mi-am dat seama că nu mă simt auzită de apropiații mei. Cum aveam nevoie să decurgă conversația? Întrebări de clarificare, oglindire, empatie și motivare. Mi-am dat seama că nu mă simt auzită de către apropiații mei. Am pus problema pe masă: Vreau să țin un discurs la un eveniment așa plin de sens. E o onoare pentru mine că am fost invitată, însă am foarte multe emoții și nesiguranțe. A plouat cu:
Eu dacă aș fi în locul tău…
Ar trebui să vorbești despre…
Nu ar trebui să vorbești despre...
Sfaturi, indicații scenice, și multe, multe analogii. Am ieșit din conversație mai confuză și deconectată ca înainte. Așa mi-am dat seama că nu mă simt auzită de apropiații mei. Am făcut un exercițiu: „Ce aș fi avut nevoie să spună prietenii mei? Concret. Cum aveam nevoie să decurgă conversația?”
În primul rând, aș fi avut nevoie de întrebări de clarificare: De ce ai nevoie ca să te apuci de scris? Crezi că nu ești pregătită? De ce ar fi nevoie ca să te simți pregătită? Și astfel, mi-aș fi conturat o direcție sau măcar următorii pași. Apoi, aș fi avut nevoie de oglindirea emoțiilor: Cred că simți multă presiune pentru valoarea pe care vrei să o aduci oamenilor. Ești copleșită pentru că tu știi că vulnerabilitatea cere mult curaj, și tu nu ești așa curajoasă, încă. Și dacă cineva m-ar fi oglindit așa, mi-aș fi dat seama că sunt doar gânduri. Iar gândurile vin și pleacă.
Apoi, aș fi avut nevoie de empatie: Cred că e foarte greu să vorbești în fața a 500 de oameni. Că e copleșitor să susții energia sălii. Și, dacă cineva mi-ar fi validat sentimentele așa, mi-ar fi fost și mie mai ușor să le accept.
În final, aș fi avut nevoie de motivație. Aveam nevoie în conversație să găsesc instrumentele să mă motivez singură. De ce ar fi nevoie ca să reușești? Când ai ținut ultima oară un discurs? Cum te-ai simțit după ce l-ai ținut? Și, astfel, mi-aș fi adus singură argumentele, din experiența mea, că pot să fac asta, pentru că am mai făcut-o.
Așadar: întrebări de clarificare, oglindire, empatie și motivare. E o structură simplă, subiectivă, venită ca răspuns la nevoia mea ca cineva să-mi susțină cadrul pe care eu să-mi așez gândurile. Nu sfaturi, nu analogii, nu indicații. De asta aveam eu nevoie când mă pregăteam emoțional pentru discursul din seara asta. Priya Parker este o autoare care vorbește despre arta relaționării și a conversațiilor. Ea vorbește foarte mult despre intenția pe care o dăm unor conversații, cât de important este să avem un scop și să ne ținem de el. Și dacă scopul unei conversații este să susținem spațiul pentru celălalt, atunci e foarte important să facem chiar asta. Să oferim spațiu, să nu aglomerăm, să nu intervenim. Să fie atât de multă liniște și lejeritate, încât celălalt să-și audă vocea interioară. Pentru că vocea interioară nu țipă, șoptește. Restul e doar zgomot.
Avem nevoie de astfel de conversații. Avem nevoie să le susținem pentru ceilalți și să ne fie susținute. Nu e treabă ușoară, că nu în conversațiile astea am crescut. E absolut contraintuitiv. E nevoie de multă conștientizare a ta și a celuilalt și de multă generozitate. Însă, ce este paradoxal, este că dacă avem astfel de conversații, dacă reușim, ele ne energizează, te motivează sau ne eliberează. Iar asta este o mare victorie pentru o conversație.
