Începem cu un exercițiu. Imaginați-vă că sunteți studente și primiți următoarele mesaje scrise de la un profesor.
CARTON CU MESAJUL DE MAI JOS
Oamenii faini sunt rari. De aceea, atunci când se întâlnesc, ar trebui să-și facă o familie.
Ești frumoasă. Mulțumesc, mulțumesc că exiști. Te sărut. Să zâmbești și să ai o zi minunată.
CARTON CU MESAJUL DE MAI JOS
Aștept să vină momentul magic, care e norocul și ceasul, să se facă verde la semafor, să se aprindă iubirea, flacăra iubirii, să iau mașina să vin la tine cu 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 flori. Punct ochit, punct lovit. Iubire, iubire, să fim împreună și să plecăm în Franța.
Sau imaginați-vă că primiți următorul mesaj audio.
AUDIO BUBULUBU
Pentru femeile din această sală astfel de mesaje nu sunt neapărat ceva nou. Le primim pe Messenger, pe Instagram sau pe WhatsApp. Iar fiecare dintre noi are propria strategie ca să le evităm: răspundem sec sperând că se vor opri, ignorăm, sau dăm block.
Însă ce faci când mesajele vin de la profesorul tău?
Horea-Mihai Bădău a predat aproape 15 ani la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. În tot timpul ăsta, a trimis astfel de mesaje studentelor pe care le-a avut la cursuri și seminarii. Știu asta pentru că am intervievat câteva zeci în ultimul an, și am văzut și ascultat numeroase mesaje. Am publicat mărturiile a 25 dintre ele în RISE Project și Scena9.
CARTON
Bădău a sunat studente noaptea, le-a întrebat dacă au sau nu iubit, le-a invitat în Vamă, în Bulgaria sau la el acasă. Pe unele dintre ele le-a cerut în căsătorie sau le-a spus că le iubește.
CARTON
Câteva dintre studente le-au povestit colegilor despre ce li se întâmplă, informație care a ajuns repede la el. Așa că le-a amenințat cu Comisia de Etică, le-a acuzat că mint și a spus că de fapt ele s-au dat la el.
CARTON
Ăsta e și motivul pentru care în toți acești ani studentele nu au depus plângeri. Realitatea le arăta că profesorul avea toată puterea, iar ele deloc.
Bădău nu e un caz unic. Jumătate dintre studentele din România știu că există comportamente de hărțuire sexuală în universități, iar un sfert dintre ele le-au trăit. Psihologii, juriștii și activiștii cu care am vorbit spun că Bădău și alții ca el ies din granițele relației profesor-studentă și comit cel puțin abuz de putere. Uneori comportamentele pot fi considerate chiar hărțuire sexuale. Aceste comportamente sunt insuficient explicate și sancționate și de regulamentele universităților și de legislația națională.
Primul pas, ca să le prevenim, e să recunoaștem că ele există. Apoi să înțelegem că luatul unei studente pe după umăr, glumele despre cum s-a îmbrăcat, privirile insistente, mesajele private despre zodii, invitațiile la întâlniri fără scop academic sunt tot abuz.
CARTON
Pentru o schimbare la nivel social e nevoie în primul rând, de Coduri de Etică mai clare. Centrul FILIA a analizat în ultimii ani Codurile de Etică a 85 de universități din țară. Niciunul nu definește discriminarea pe baza genului, doar 38 dintre ele menționează hărțuirea sexuală, iar 12 oferă și o definiție, adesea abstractă și greu de înțeles. Aproape niciunde definițiile nu sunt însoțite și de exemple de comportament.
Când am început documentarea acestor materiale, nimeni nu spera că se va mai face dreptate în cazul Bădău. Era și în concediu fără plată încă din 2021 pentru că plecase să predea în Franța. Profesorii și conducerea facultății știau despre comportamentul lui, cel puțin din zvonuri, însă unii chiar de la studenți. Alți reporteri mai încercaseră să spună povestea asta de-a lungul timpului. „Toți știau”, ne-au spus mai mulți studenți și absolvenți.
Cu toate astea, pentru Universitatea din București soluția nu era deloc clară. Chiar dacă, în teorie, te uiți la toate aceste mesaje și spui „să îl dea afară”.
La câteva zile după publicare, rectorul universității a organizat o întâlnire publică cu ușile închise. Profesori, decan, rector, toți au recunoscut că știau. Dar spuneau că era vina victimelor. Pentru că ele nu au depus plângeri, ei nu aveau ce să facă.
Universitatea din Franța la care Bădău preda, ne-a arătat tuturor că se poate și fără plângeri oficiale, iar pe 23 februarie l-au suspendat pentru că „investigația publicată în România a provocat îngrijorare printre studenții din Franța”. Pentru ei, studenții aveau dreptate fără prea multe dovezi. În România, am așteptat două luni un răspuns de la Comisia de Etică – cea care trebuia să facă cât de cât lumină. Au recunoscut că profesorul a încălcat Codul de Etică și au recomandat înființarea unei comisii disciplinare.
OK, și acum? Asta m-am întrebat câteva zile la rând. În teorie, faptele despre care vorbeau studentele erau mai vechi de doi ani așa cum prevede legea națională, deci nu mai puteau fi luate în calcul, iar Bădău avea contractul suspendat deci nu putea fi tras la răspundere. Conform regulamentelor, asta era tot. Nu mai puteam face nimic.
S-a întâmplat asta de atâtea ori, inclusiv în cazul celor doi profesori de la UNATC acuzați de zeci de studente de abuz și hărțuire. Ambii încă predau.
Însă presiunea publică ajută așa că luna asta, după o discuție cu rectorul în spatele ușilor închise, Bădău și-a dat demisia. Adică nu va mai preda niciodată nici la Facultatea de Jurnalism nici la o altă facultate a Universității din București.
Dar, pentru că regulamentele sunt neclare, va putea fi profesor la orice altă universitate din țară. Am simțit atunci că s-a făcut dreptate doar pe jumătate. Dar am înțeles că e o victorie mai mare atunci când alte studente ies să vorbească despre abuzul pe care l-au trăit cu unul dintre profesorii din altă universitate. Sau când se creează dezbateri și piese de teatru despre siguranța studentelor în Universități.
Pentru că dreptatea nu e despre luptă. Ci despre a crea spațiu cât mai multora dintre noi să ne facem vocea auzită. „M-a durut fiecare cuvânt pe care l-am citit știind că un profesor a putut să își bată joc de tinere care voiau să învețe meserie și să își croiască un drum în industrie”, ne-a spus Miruna, una dintre absolventele apărute în primul text. „Pe de altă parte, am simțit satisfacție știind că faptele sale imorale sunt publice și că mărturiile noastre pot ajuta alte generații să fie mai atente și mai prudente în discuțiile cu profesorii.”
