Eu sunt Pripi și unul dintre lucrurile care mă tulbură cel mai tare este nedreptatea în toate formele ei. Primul meu contact cu nedreptatea, a fost undeva în copilăria mea, când în ziua de Paște a venit la noi la poartă o mamă romă cu un copil în brațe. Ne-a spus că sunt înfometați și le-am dat ceva de mâncare. A fost tulburător să aflu că există oameni care nu au ce mânca și acela a fost momentul în care m-am gândit că este foarte nedrept faptul că exista copii care adorm flămânzi. Tot atunci s-a născut în mine drive-ul spre a face dreptate pentru oamenii nedreptățiți de soartă sau de sistem.
Experiența mea cu voluntariatul a început în 2015. Aveam 15 ani când a când am început să colaborez cu Asociația GHEPart de-aici, din Curtea de Argeș.
în 2021 am cunoscut-o pe Alina Greavu, Aluziva (așa cum este ea cunoscută în mediul online), activistă pentru drepturile omului, mental health, sustenabilitate și nu numai. Alina visa de foarte mult timp să înființeze propriul ei ONG. Avea nevoie doar de o mică echipă cu care să împărtășească aceleași valori și credințe. Ne-am unit forțele și am pornit la drum la început de 2022. Asociația Aluziva vrea să facă puțină dreptate pentru oamenii mai puțin norocoși. Azi, ajutăm mame singure și pe copiii acestora, copii cu dizabilități, copii olimpici pe care statul nu îi susține să meargă la competiții internaționale. Susține și educația: construim biblioteci sociale în medii defavorizate, renovăm și digitalizăm școli din mediul rural sau ținem workshop-uri și campanii de educare și conștientizare despre violența, importanța sănătății mintale și nu numai.
La doar o lună de la înființarea Asociației Aluziva a izbucnit războiul din Ucraina.Mii de refugiați ucraineni așteptau înfrigurați ajutoare la granițe. În doar 4 zile am reușit să construim o echipă formată din 80 de voluntari, am pus la punct casa de la țară a Alinei și în a 5-a zi de război deja găzduiam peste 30 de refugiați ucraineni, în mare parte femei și copii.
Poveștile oamenilor care fugeau din calea războiului au făcut din caritate misiunea vieții noastre. Timp de 3 luni am dormit 3-4 ore pe noapte. Mulțumirea pe care am simțit-o când puneam capul pe pernă știind că un copil a mâncat și are un adăpost datorită muncii mele, a noastre, mă hrănea și nu îmi dădea voie să nu mai pot. Dar am obosit fizic, psihic, emoțional. Am ajuns să simt că mă nedreptățesc pe mine, dedicându-mi tot timpul carității. Am ajuns în burnout. Atunci am simțit că este timpul să mă opresc, iar lupta s-a mutat în interiorul meu. Este drept să mă opresc acum și să îmi iau un timp doar pentru mine? Este drept să continui?
Și m-am oprit. M-am oprit o secundă și am privit obiectiv cum arăta viața mea atunci. Mi-am amintit că și eu am nevoi, că am visuri și aspirații. Unul dintre visurile mele este chiar să fac lumea aceasta un loc mai bun. Am înțeles că pentru a face bine în jur este nevoie în primul rând să fiu bine cu mine. Și ”bine cu mine” nu înseamnă să am o viață perfectă, pentru că nu există vieți perfecte, în ciuda a ceea ce vedem zi de zi pe social media. Nu știm niciodată ce ne rezervă viitorul, iar aceasta este o lecție valoroasă pe care am învățat-o ajutând refugiații din Ucraina, dar și alți beneficiari ai Asociației Aluziva. Să fiu bine cu mine a însemnat să mă echilibrez, să îmi dau timp pentru activități care să îmi reîncarce bateriile pentru o nouă zi de implicare socială. Să mă echilibrez, astfel încât poveștile mele despre caritate să nu se rezume doar la câte persoane am ajutat, ci la câte persoane ajut în prezent și la câte mai pot ajuta.
Pentru asta am avut nevoie să îmi împart timpul în așa fel încât să fie drept și pentru mine, să pun picături din sufletul meu în fiecare activitate care îmi aduce bucurie, pentru că așa cum spune și deviza Asociației Aluziva ”Picătură cu picătură, se face un ocean”.
Acum dedic 4 ore din zi proiectelor asociației și investesc orele rămase în pasiunile mele, în dezvoltarea mea personală și în odihnă. În perioada de regăsire am descoperit și stand up-ul, care a devenit principala mea sursă de energie. Visez la o carieră de comediant. Îmi iau toată energia bună din bucuria, din râsetele și aplauzele oamenilor, energie cu care mă întorc a doua zi la asociație.
În ianuarie 2023 m-am înscris la emisiunea-concurs iUmor și am reușit să câștig sezonul 14. Apoi mi-am luat o scurtă pauză de respiro de la stand up, am reușit să mă reconectez cu emoțiile mele și am reînceput să scriu poezie după 2 ani fără inspirație, poezia fiind o pasiune pe care o am de la vârsta de 8 ani. Pentru o perioadă mi-am dedicat timpul liber poeziei și am reușit să îmi mai îndeplinesc un vis: Am lansat ”nepublicat.” (INSERT POZĂ), primul meu volum de poezie.
Și aș vrea să vă citesc o poezie în care am pus o parte dintre emoțiile pe care le-am trăit în perioada în care am ajutat refugiații ucraineni:
”Copii cu ochii vii, părinți cu ochii goi,
Lângă șinele reci, prin gări aglomerate,
Și-au găsit adăpost în zeci de inimi noi,
Ce bat la unison, grele de bunătate.
Falange îmbrățișate în strângere de mână,
În tremur de teroare și speranță,
Îngeri cu umeri plânși în jurul lor se-adună,
Scăldați în empatie și exuberanță.
Singură, o picătură, nu a umplut paharul,
Nici n-a udat o floare, nici nu a stins un foc,
Dar noi, ca picături am inventat oceanul,
Iar focurile iadului le-am stins ca într-un joc.
Când inimile lor au obosit să bată,
În cor bat ale noastre înzecit
Planeta s-a oprit, de ură înfrânată,
Dar în valuri de iubire, astăzi a repornit.”
Mi-am pus de multe ori întrebarea dacă o să pot să le fac pe toate și să le fac și bine. Soluția a fost să le iau pe rând, să am răbdare cu mine, să îmi cunosc limitele și să îmi iau bucuria din tot ceea ce fac. Și acesta este mesajul cu care aș vrea să plecați în seara asta. Mulțumesc.
