Nenea Vili e-un bătrânel simpatic. Lucrează ca portar, într-un bloc. A avut mari dificultăţi să-şi câştige salariul, mai ales în primele vreo 10 zile de restricţii. Având peste 65 de ani, nu era încă suficient de clar dacă mai poate veni la muncă. În egală măsură, dac-ar fi fost nevoit să iasă la pensie anticipat, cum s-ar fi deplasat el pe la instituţii, să-şi facă dosarul de pensie? Bine că s-a rezolvat, în cele din urmă, iar acum vine la „servici,” în ture, din 2 în 2 zile!
Tanti Dora e cam de-aceeaşi vârstă şi e croitoreasă. Are atelierul în casă, cum s-ar spune, deci nu s-a pus problema libertăţii ei de mişcare. Iar vecinii se-ajută între ei, cum se cuvine. Dar clienţii ei au avut tot felul de restricţii, aşa încât tanti Dora şi-a văzut veniturile brusc diminuate în timpul stării de urgenţă. Nu-i deloc convinsă c-ar fi putut rezista cu veniturile astea, numai din croitorie. Noroc c-o ajută fiul plecat la muncă în Suedia! Incredibil, tocmai în Suedia!
Rafael e mai tânăr, dar suferinţa lui pe timp de pandemie a fost (şi încă mai este) de altă natură. De drepturile lui pare ca nu s-a ocupat nimeni, niciodată, pentru că face o muncă invizibilă, de gunoier. A auzit că rasismul a crescut simţitor în perioada asta, dar el s-a învăţat să poarte această stigmă de-atât de multă vreme, încât nu-şi mai simte suferinţa. În felul lui, extrem de trist pentru mine, Rafael se bucură că nu-l vede lumea, să nu cumva să-l dea afară doar pentru că e „ţigan”!
Zina e de-aceeaşi vârstă cu Rafael, dar ea e medic. S-a temut îngrozitor pentru viaţa şi sănătatea ei şi a familiei sale, pentru că vedea şi simţea zilnic lipsa echipamentelor de protecţie din spital. Încă nu şi-a tocit sufletul, ca Rafael, însă trăieşte cu neputinţa în suflet de aproape 2 luni. Suferă că nu-şi poate face meseria în condiţii adecvate. Urlă, în sinea ei, de fiecare dată când se vede nevoită să trimită acasă un om care-ar avea nevoie de îngrijiri medicale, dar „nu e o prioritate acum!”
Demnitatea umană şi libertatea individuală sunt valori foarte importante pentru mine. Ştiu că sunt şi drepturi constituţionale, iar statul român şi-a luat angajamentul să le protejeze pentru fiecare dintre cetăţenii săi. Dar statul român chiar ne-a respectat drepturile şi libertăţile în perioada asta? Din aceste motive (şi încă altele), am fost foarte bucuros să aflu că, în comunitatea „Lideri pentru Justiţie,” există preocuparea asta. Oare cadrul constituţional al stării de urgenţă şi legislaţia aferentă îl ajută pe stat să ne respecte şi să ne protejeze drepturile? Sau, mai degrabă, îl incomodează?
Aşadar, am acceptat cu mare plăcere să moderez o conversaţie pe tema asta, cu 3 doctori în drept: Luca şi Raul sunt absolvenţi ai programului, iar Bogdan ne e prieten, face parte din familia noastră lărgită. Conversaţia despre (in)suficienţa constituţională a stării de urgenţă a avut loc ieri după-amiază, iar înregistrarea este disponibilă pe Facebook şi pe YouTube. Am avut emoţii, pentru că rolul de moderator nu mi-a permis să folosesc această conversaţie pentru a primi răspunsuri explicite la problemele Zinei şi Dorei, ale lui Rafael şi Vili. Aşa c-am pretins că discutăm la o cafea…