Internetul este o binecuvântare, dar și o capcană. Unii oameni admit că internetul este cea mai importantă invenție a umanității. Există chiar și o zi internațională a internetului, 29 octombrie. Alții spun că internetul este cel mai mare blestem care s-a pogorât peste omenire. Care să fie adevărul? Aș vrea ca în acest moment fiecare dintre voi să se gândească la un lucru benefic pe care internetul i l-a adus. Nu trebuie să-l verbalizați, ci doar să-l țineți în inimile voastre ca o dovadă că internetul poate să facă și bine. În traducere liberă, „internet” înseamnă „interconectat” sau „întrețesut”. Împreună, ca într-o întreagă rețea, suntem interconectați, iar internetul a scurtat granițele dintre noi. Cu toate acestea, într-o eră a globalizării și a tehnologizării, actorul Eugen Racoți, la cei 86 de ani împliniți, ne îndeamnă, cu lacrimi în ochi, să nu pierdem „atingerea de om” și să nu o lăsăm să ne scape printre degete.
Binele și răul folosesc același instrument. Tehnologia a devenit o prelungire a mâinii omului. Prin urmare, aș spune că suntem întru totul responsabili de influența pe care o are internetul asupra noastră. Fie ea pozitivă, pentru a ne deveni aliat sau cel mai bun prieten, fie negativă, pentru a-l simți ca pe cel mai aprig și cronofag dușman. Dacă încă din secolul al XVII-lea, a circulat ideea potrivit căreia „Ești ceea ce mănânci”, în secolul XXI, se pare că EȘTI CEEA CE URMĂREȘTI. Suntem responsabili pentru conținutul pe care îl urmărim, dar și pentru energia cu care el ne alimentează. Suntem responsabili pentru această alegere esențială: lăsăm conținutul pe care îl urmărim să ne inunde mintea și sufletul?
În ciuda acestui fapt, noi nu suntem un produs al tehnologiei, ci suntem făcuți din humă, iubire și cer. Așa cum îmi place mie să spun. Știind cine suntem, cred că ar trebui să ne întrebăm dacă investim sau, dimpotrivă, ne pierdem timpul cu ce urmărim. Așadar, să ne întrebăm dacă ce urmărim ne încarcă sau, mai degrabă, ne descarcă și ne face să rămânem dezgoliți de energia sufletului, click cu click... like cu like.
Încă din 2010, pe data de 30 iunie, marcăm Ziua Mondială a rețelelor sociale. Te poți gândi la un motiv pentru care ești recunoscător rețelelor sociale din întreaga lume? Adevărul gol-goluț este că majoritatea oamenilor petrec mult timp pe rețelele sociale. Chiar prea mult timp. Cred că în aceste vremuri suntem puși față în față cu câteva alegeri care au puterea de ne decide, cu adevărat, fericirea. Avem nevoie să facem toate aceste alegeri în mod conștient. Pentru că ceea ce alegem să urmărim ne definește pur și simplu. Prea bine, aș fi putut să intitulez acest speech - CUM SĂ FOLOSIM SOCIAL MEDIA CONȘTIENT. Indubitabil, social media este un instrument foarte toxic dacă nu-l folosim corect. E precum picătura chinezească. Încet, dar sigur. Ne poate distruge. Sau ne poate înălța.
În secolul XXI, poate că nu vom reuși să schimbăm lumea, dar cu siguranță avem mari șanse să schimbăm lumea celui de lângă noi. Precum și lumea noastră interioară. Pe calea internetului, folosind rețelele sociale, eu am ales să-ți fiu alături, vorbindu-ți despre oamenii de ieri. De ieri, dar atât de actuali astăzi. Pentru mine, cunoașterea este singura capabilă să dărâme zidul ignoranței dintre noi. Iată-mă aici, în fața voastră, la Suceava, în orașul meu natal, pe scena Oamenii Dreptății pentru a-ți povesti ce am învățat din experiența mea de-a lungul anilor, singur, pornind de la simpla dorință de a sădi în inimile oamenilor bucuria cunoașterii. Am convingerea că binele nu se face întotdeauna în liniște. Avem nevoie de ecou pentru a răspândi frumosul.
„Istoria pe răzătoare” este numele proiectului meu de suflet. Am pornit această inițiativă pentru oameni, dar și în memoria tatălui meu. Pe atunci, în 2018, se împlinea un an de când s-a stins. La început, nu aveam un target. Dacă s-ar fi întâmplat să am, poate că totul devenea mecanic, un „task”. Cred că în ziua de astăzi suntem suprasaturați de task-urile zilnice care ne îmbătrânesc și care ne răpesc frumusețea clipei trecătoare. A-ți observat că uneori pare că nu ne mai ajunge timpul? Eu cred că timpul ne ajunge. Clipa nu ne ajunge pentru că o lăsăm mult prea ușor să ne scape printre degete și nu ne propunem să locuim cât mai mult în ea. Să fim prezenți în propriile vieți.
Încă de pe atunci, fără să știu, intram, postare cu postare, într-un metaverse, metaverse-ul cunoașterii. Cu toate că acest termen a fost inventat încă din 1992, conceptul a prins contur în ultimii ani.
La câțiva ani după ce am deschis pagina, am citit un fragment dintr-o scrisoare a lui Umberto Eco: „Internetul… pe care trebuie să-l folosești nu doar ca să comunici cu prietenii tăi, ci și pentru a intra în dialog cu istoria lumii.” Fără să fi citit acest pasaj în 2018, cred că asta am și făcut. Am intrat în dialog cu istoria lumii, descoperind bogăția și profunzimea înțelesurilor. A existat un secret al „succesului”? Poate că da, poate că nu. Cert este că reușita mea a stat în faptul că mi-am pus bucăți de suflet în ceea ce am postat de-a lungul timpului și nu am transmis doar ce se putea vedea cu ochiul liber, ci și ceea ce era dincolo de informație. Emoția. Cred că am devenit o voce a celor care n-au avut-o sau care n-au putut s-o scoată la lumină gîndindu-se că ar putea fi judecați. Social media îți oferă posibilitatea să-ți creezi propriul „hashtag”, să-ți construiești propria voce, care să reprezinte esența mesajului tău la care pot să se alăture și următorii. Asa a inceput totul pentru mine. hashtag-ul #istoriaperazatoare mi-a construit o voce. O voce care astăzi este urmărită de peste 140 de mii de oameni. Pare incredibil, nu? Mai ales atunci când mă întorc în timp și revăd primele mele postări. Doar priviți (aici se introduce foto)... 12 like-uri... la care se adaugă si unul al meu 😊) Pentru care, vă spun sincer, mă bucuram nespus. (pe ZOOM voi menționa că aici voi detalia mai mult parcursul/ cum am ajuns de la 12 like-uri la 20.000).
Motto-ului proiectului, „A iubi trecutul istoric înseamnă a învăța din greșelile acestuia, dar cum majoritatea persistă în greșeală, puțini știu să iubească” i s-a adăugat această misiune, „Îndemnându-ne unii pe alții la neuitare”.
