Era vara lui ’97, aveam aproape 11 ani și, fiind un copil crescut în Moldova, mergeam des la biserică. Așa a apărut întrebarea: De ce a făcut Dumnezeu oamenii? Care este scopul oamenilor? Să fie perfecți, evident!
Imediat după, m-am întrebat cum trebuie sa fie un om perfect încât să îndeplinească scopul lui Dumnezeu. Am concluzionat repede că perfecțiunea omului este să rămână copil.
De ce? Pentru că este pur, pentru că iubește, pentru că nu vrea să facă rău, pentru că greșește din neștiință, pentru că tot ceea ce vrea este să descopere lumea căutând neîncetat.
Anii au trecut și perfecțiunea se risipea cu fiecare pierdere a acestor trăsături. S-au dus pe apa sâmbetei înainte să ajung la adolescență, cu excepția uneia dintre ele: curiozitatea.
Curiozitatea m-a împins să plec singură, la 7 ani, în alt oraș cu autobuzul, inventând că merg la bunica. Să cobor în subsolul clădirilor, să mă sui pe acoperișul blocului și să arunc pungi de apă sau să mă dau huța pe crengi de salcie deasupra râului Bistrița. Aveam să înțeleg mai târziu în viață că la 10 ani, la 16, la 18, la 26, dar mai ales la 35 de ani, acesta a fost crezul vieții mele care m-a călăuzit inconștient printre anii buni și grei.
La 19 ani am plecat la facultate la București și nu la Iași pentru că auzisem la TV că vestitul club Bamboo a ars din temelii, că cineva a pus un foc intenționat, dar că patronii susțineau că au fost cauze naturale. Mă intriga să aflu de ce patronii nu vor să afle dacă cineva chiar a dat foc..
La 24 de ani, după două încercări eșuate, am intrat în Barou.
Asta și pentru că învățasem foarte bine legitima apărare de la OTV care prezenta si studia același caz de luni de zile, seara de la ora 11, când tinerii nu dorm.
Să fiu complet sinceră, nu curiozitatea m-a făcut să aleg profesia de avocat, ci mama, care mi-a spus că trebuie să nu mor de foame. Însă curiozitatea m-a ținut în această profesie și m-a împins să descopăr domenii noi de drept, să trăiesc diferite experiențe.
La 27 de ani am devenit prima dată mamă.
Când băiețelul cel mare ajunsese pe la vârsta de 4 ani, citisem deja toată „jurisprudența” de parenting, pierdusem nopți întregi pe grupurile de mămici, parcursesem cursuri peste cursuri despre cum să fiu o mamă bună, mergeam la terapie. Mă mutasem la Oxford în căutare de sisteme educaționale excepționale pentru copii și aproape intrasem în depresie pentru că nu înțelegeam și nici nu reușeam să îmi iubesc copiii necondiționat. După vreo 5 ani de crescut doi copii, am decis că eram o mamă minunata atunci când nu o comiteam grav. Mă ancoram în vorbele prietenei mele, Oana, care spunea: „Diana, fiecare dintre noi este dator cu o terapie în viață”.
Așadar, înțelegând că fac experimente pe ei și pe mine, am lăsat garda jos și am decis să îi las pe ei să îmi arate. Ei întreabă mult, iar eu vorbesc mult. Eu întreb mult și ei vorbesc mult. Eu îi las să exploreze, ei mă forțează să mă cațăr, și astfel, creștem toți 3, descoperind lumea și pe noi înșine.
Curiozitatea este o metoda extraordinara de parenting, atat pentru parinti cat si pentru copii. Intrebati-i pe copiii vostri ce au desenat acolo si o sa descoperiti o lume întreaga doar a voastra si a lor. Un banal moment de curiozitate creșterea stimei de sine a copiilor noștri si la hranirea nevoii lor de conectare.
Atunci cand ei cresc si nu mai au chef sa raspunda la intrebarea „ce ai desenat acolo?” poti sa povestesti ce prostii faceai tu in fata blocului acum 30 de ani si o sa surprinzi negresit cum ochii lor o sa sclipeasca si o puna ei intrebarile. Atunci cand nu mai ai chef sa le tii predici despre viata, ii poti intreba direct ce-ar face ei si vei descoperi niste perpective incredibile.
Curiozitatea baietelului meu cel mare, Ștefan, fata de profesia mea s-a manifestat constant si a evoluat de la „mama mea este avocado”
De la „mama mea e biroueasa” (pentru ca mergeam zilnic la birou) pana la a ma intreba curios anul acesta: Mami, de ce ti-ai ales acest job? E foarte greu! Am raspuns: „Sincer, nu stiu!” „Pai si de ce nu faci altceva?” „Pentru ca avem nevoie de bani sa mancam, sa calatorim, pentru ca am invatat mult, am muncit din greu si pentru ca nu ma pot apuca de alte scoli si studii la varsta asta”.
Stefan a cantarit putin si apoi a spus, ca un om mare: „Mami, dar pentru asta poti sa faci uber, pentru asta nu iti trebuie alta scoala!”
Felul lui sincer, curios si deschis s-a dovedit un mecanism perfect de extragere a problemei din context si de identificare a unor solutii prin simplificare. Si asta fara anii mei de studiu.. ☺
Curiozitatea a fost prima care m-a împins să caut, să descopăr și să înțeleg că relațiile personale si profesionale între oameni pot fi altfel.
La 35 de ani coordonam pentru prima dată o echipă de 10 oameni în cadrul departamentului de consultanță al unei case de avocatură prestigioase.
Ca avocat coordonator, sunt conștientă ca exista o limita in ceea ce pot transmite stagiarilor pe care ii mentorez, atat ca informatie cat si experienta, mai ales că astazi avem cu totii acces aproape instant la textele de lege, tratate si articole de specialitate.
Așa ca unul dintre lucrurile diferite si care a functionat cu aproape toti stagiarii a fost sa ii aduc sa lucreze în biroul meu, sa le ofer posibilitatea sa asiste si sa participe in mod activ la tot ceea ce fac eu. Sunt liberi sa intrebe orice: de la „cu cine ai vorbit?” „ce vrea de fapt clientul acela sa construiasca?!”„pot sa fac eu asta?”
Au acces la discutiile directe cu clientii, la dezbaterile spetelor, la organizarea zilelor, la arii de drept diferite de cele din facultate, si astfel le creste interesul pentru aceasta profesie. Se simt liberi, vazuti si prind curaj sa invete despre ce inseamna sa fii un avocat de consultanta. Unul care face mai mult decat revizuit contracte, unul care face treaba buna.
Amestec curiozitatea lor cu principii morale si sanatoase si astfel ei invata despre cum sa faca lucrurile bine si corect inainte sa fie nevoie sa ne reprezentam clientii in instanta.
Va spuneam mai devreme despre ultimul sfat primit de la Stefan, cel in care imi sugera sa ma reinventez profesional.. Nu m-am apucat de Uber, insa el a reusit sa reactiveze in sufletul meu dorinta de a descoperi si alte variante de practicare a acestei profesii. Curiozitatea copiilor ma face aproape mereu sa caut prin viata altfel, sa nu ma mai iau pe mine atat de in serios ci ceea ce fac pentru ceilalti, iar asta ma ajuta sa fac lucrurile personale si profesionale mult mai bine, cu sens.
Am scris și am șters acest discurs de 6 ori, am considerat că nu există nimic special despre mine sau despre viata mea pe care să-l pot împărtăși cu voi. Apoi, mi-am dat seama că curiozitatea este foarte posibil sa fie singurul lucru pe care am putea să îl avem în comun noi toți, cei de aici si de acasa. Si asta este special!
Ființele umane au o dorință naturală și o putere inherentă de a cunoaște lucrurile. Uitati-va adanc in voi si o veti gasi cu usurinta! Cu ea puteti cuceri lumea si pe voi insiva!
Este primul tren care te poate purta către înțelepciunea acestei lumi si care oprește in toate gările.
Ramaneti cu bine, ramaneti curiosi..
