În calitate de absolvent al programului Lideri pentru Justiție, una dintre sesiunile preferate a fost aceea în care aproape 20 de oameni au discutat fervent despre decizii și ce ne determină să le luăm. Fiecare și-a adus propria motivație la masa de discuții iar în final am rămas cu câteva metode practice prin care să încercăm să ne apropiem de alegerea potrivită și cu o serie de decizii pe care nimeni altcineva nu le va lua în locul nostru, pentru că până acum nu s-a conceput un sistem de outsourcing eficient al deciziilor.
Cred ca a fost printre primele dăți în care am conștientizat mecanismul în sine de a lua o decizie, pentru că de regulă un om se oprește la întrebarea "ce aleg" dintre A sau B, fără a-și crea un proces aplicat și adaptabil în situații similare. În timp ce în școală deciziile noastre sunt trasate după un oarecare tipar, mai mult sau mai puțin acceptat social, odată ce ai terminat cu latura obligatorie a vieții tale, urmează să te gândești ce alte răspunderi îți alegi singur în viitor, fie că este vorba de viața profesională sau cea personală. Iar referirea la "răspunderi" are în vedere faptul că ne e mult mai ușor să luăm o decizie în privința unui fapt al cărui rezultat e preponderent pozitiv față de noi și care presupune o implicare confortabilă. Mai pe scurt, este vorba de principiul maximizării rezultatelor cu un minim de resurse disponibile, aplicat la nivel profund uman.
Așadar, deciziile cu adevărat dificile sunt acelea în care știi că poți aplica principiul de mai sus, dar fie rezultatul, fie resursele investite sunt diferite de cele pe care le aștepți sau ești dispus să le pui la bătaie. Iar important în a determina valoarea unei decizii este faptul că decizia ta reprezintă primul pas către o nouă latură a viitorului, pe care tu ești capabil să îl creionezi.
Un element esențial al oricărei decizii îl reprezintă costul de oportunitate, adică acel lucru la care renunți, fie că e vorba de timp, bani, medii profesionale sau posibilități de dezvoltare personală. Acest cost poate să ne țină pe loc în momentul în care suntem pregătiți să pășim spre altceva sau poate fi catalizatorul pe care îl așteptam.
Un alt aspect substanțial al mecanismului deciziei este că trebuie să te raportezi la reperele potrivite și proprii fiecărei persoane. Spre exemplu, dacă în plan profesional vei lua o decizie în funcție de așteptări străine, atunci satisfacția nu va fi niciodată pe măsura investiției tale inițiale.
În loc de concluzie, este foarte posibil ca, indiferent de modul în care, în mod conștient sau involuntar, ne hotărâm asupra unei situații, decizia internă să fi fost deja luată cu mult înainte să fie proiectată în exterior pentru ceilalți iar întregul nostru proces de întrebări și îndoieli să nu facă altceva decât să ne aducă mai aproape de persoana care trebuie de fapt să fim.
Așa că la început de toamnă, de școală, facultate și proiecte tentante, să avem cu toții determinarea de a lua deciziile câștigătoare, indiferent că ne dorim să zâmbim mai des, să renunțăm la fumat sau să urcăm scările la birou în loc să luăm liftul.