Aceasta este întrebarea care a invadat foarte multe intimități, care a transformat conversații politicoase în unele total intruzive, dar și întrebarea pe care generația noastră o primește din ce în ce mai des. Da’ tu când faci un copil?
Eram astă vară la o nuntă în aer liber și vremea era cam răcoroasă pentru acea perioadă a anului, iar la masa noastră erau două cupluri căsătorite, cu copii, care încercau să explice celui de-al treilea cuplu care urma să facă pasul căsătoriei despre cum ți se schimbă viața odată ce ai copii și despre cum „va fi nasol”. O asemenea perioadă nu vor mai prinde în viața lor. Deci să se bucure de ea!
Eu și soțul meu am auzit conversația, nu ne-am dorit să luăm parte la ea, ne-am dorit să o evităm cu orice preț. Așa că ne-am înțeles prin semne să ne focusăm asupra aperitivelor din fața noastră, cu gustări care mai de care mai simandicoase, cu denumiri pretențioase, dar fără gust.
Moment în care ne lovește, ca la țintă, întrebarea – Da’ voi când faceți un copil dacă tot v-ați căsătorit luna trecuta?
În acel moment, noi eram în mijlocul procedurilor de fertilizare in vitro.
Tot atunci, eu treceam prin cel mai groaznic Sindrom premenstrual înmulțit cu 10 și nu aveam chef să mi se spună despre cât de nasol este după ce ai copii, asta dacă poți să-i faci.
Am trecut în acel moment prin toate stările.
Am fost iritată pentru că întrebarea asta e atât de intimă; am fost supărată pentru că în toți acești ani în care am primit-o, nu am reușit să formulez un răspuns „frumos” de dat înapoi; eram supărată pentru că nu știam să-mi gestionez emoțiile vizavi de întrebarea asta.
Există un proverb african care spune că ai nevoie de-un întreg sat să crești un copil, însă noi simțeam pe propria noastră piele că un întreg sat ne făcea nouă copilul nostru. Eram dezamăgită.
Vedeți voi, raportat la modul în care mi-a fost mie prezentată povestea asta cu “a avea copii”, nu mi-am imaginat vreodată că există atât de multe femei și atâția bărbați care își doresc copii, dar nu îi pot avea.
Toate astea, pentru ca mai apoi să descopăr că în România 1 din 4 cupluri suferă de infertilitate, adică nu pot avea copii, iar jumătate din aceste cupluri nu fac nimic, nici o procedură sau un demers ulterior pentru a avea copii, deși își doresc asta.
Aflasem deci că nu sunt singură.
Eu am primit primul diagnostic de infertilitate la 22 de ani, iar în toți acești ani în care m-am perindat pe la medici, nici unul nu a putut să stabilească cauza infertilității mele.
Când am aflat pentru prima dată diagnosticul ăsta crunt, am simțit să sunt pe jumătate femeie.
Că doar eu nu pot să fac ceea ce femeile fac, de sute de mii de ani, fără nici un fel de probleme.
Abia la 30 de ani am găsit un medic specializat în infertilitate, care a depistat destul de rapid cauza infertilității mele, însă tot atunci, am aflat că și soțul meu suferă de infertilitate și că, împreună, nu am putea avea copii pe cale naturală.
Vedeți voi, când afli după 8 ani de zile, în sfârșit, cauza infertilității, te simți eliberat, dar te zdruncină din temelii.
Însă când nici măcar n-ai bănuit că vei avea probleme în a avea copii, așa cum a fost cazul soțului meu, vestea a venit ca un șoc. Te face să-ți regândești toate alegerile pe care le-ai făcut vreodată în viață.
Așa că singura cale recomandată de medici pentru noi, pentru a avea copii, a fost Fertilizarea In Vitro.
Fertilizarea In Vitro presupune de fapt, injecții zilnice în burtă, zeci de vizite la medic, zeci de ecografii și proceduri medicale costisitoare și dureroase.
Fertilizarea In Vitro mai înseamnă și costuri între 3000 -10.000 euro.
Infertilitatea a fost plasată pe locul 5 în topul dizabilităților la nivel mondial, însă România a înțeles să o recunoască ca fiind o problemă de sănătate publică abia spre sfârșitul anului 2010, moment în care mai toate țările europene aveau deja mecanisme instituite pentru ajutorarea cuplurilor infertile.
În schimb, România vine astăzi și întinde un singur deget cuplurilor infertile, alegând să plătească o parte dintr-o singură procedură de fertilizare in vitro, dar asta nu pentru toată lumea.
Dacă reușești să respecți criteriile impuse de Ministerul Sănătății și ai resurse financiare ca să acoperi diferențele de tratament și ai acces la o clinică medicală care face parte din acest program național, s-ar putea să ai o șansă să ai un copil.
Eu și soțul meu suntem norocoși.
Am reușit să accesăm programul național de fertilizare in vitro, am avut resursele financiare necesare să acoperim diferențele de tratament și am avut acces la o clinică din cadrul acestui program chiar în orașul nostru.
Și, după cum puteți și voi observa astăzi, prima noastră procedură de fertilizare in vitro a fost un real succes!
Fertilizarea in vitro a fost pentru noi (n.a. o experiență de) 3000 de EURO din resurse financiare proprii, plus ajutorul de la Stat din cadrul acestui program național de Fertilizare in vitro, 8 ani de zile de trăit fără o cauză cunoscută de infertilitate, 7 luni de zile de proceduri medicale și o lună și jumătate de trăit cu spaimă pentru că am avut un risc crescut de Sindrom Down la începutul sarcinii.
Dar astăzi suntem extaziați de faptul că așteptăm o fetiță.
Însă dincolo de experiența noastră și de rezultatul nostru fericit, infertilitatea este o experiență care te izolează și te însingurează.
De cele mai multe ori nu ai cu cine să discuți despre acest subiect, iar familia nu înțelege. Te tratează cu replici de genul “mai beți și voi un pahar de vin” sau “pe vremea mea, rămâneam gravide numai dacă ne gândeam la asta”.
Pe cealaltă parte, sunt colegii de birou, foștii colegi de facultate sau de liceu care te invită deja la botezuri, la petreceri de tip baby shower, iar feed-ul din Facebook este plin cu anunțuri de bebeluși.
În tabăra masculină se discută și mai puțin despre infertilitate. Bărbații nu prea discută între ei despre problemele acestea, iar atunci când totuși aleg să o facă abordarea este aceea, în proporție covârșitoare de a considera că problema nu e la ei.
Cum ar fi ca în locul întrebării „Da’ tu pe când faci un copil?” să te gândești că în fața ta stă o persoană care trece printr-o pierdere de sarcină sau prin a doua rundă de fertilizare in vitro.
Cum ar fi ca în locul sfaturilor nesolicitate de tipul “relaxează-te, mergi în concediu!”, să te gândești că persoana din fața ta are nevoie de proceduri costisitoare pentru a avea un copil.
Cred însă cu tărie că evitarea subiectului nu e o soluție.
Și că astăzi, în România, ar trebui să vorbim mai mult și mai des, despre infertilitate.
#SchimbareaRo la fel ca orice altă schimbare pe care ne-o dorim în societate, începe cu fiecare dintre noi.
Povestea mea nu este doar povestea mea și am ales astăzi să o împărtășesc cu voi, public, pentru a ajuta la conștientizarea și la popularizarea ideii de infertilitate în România. Și că ea există!
Așa că, ne propunem să demarăm o campanie de educație și de awareness pentru a crea acces la informații, la educație, la grupuri de suport și la fonduri pentru cuplurile infertile.
Așa că o să vă rog, pe toți cei care doriți să vă implicați în această campanie de educație să scoateți chiar în acest moment telefoanele și să scanați codul QR cu orice aplicație care poate scana coduri QR, fie cu camera foto, iar în spatele acestui cod QR o să identificați un foarte scurt formular care vă va întreba doar modalitatea în care doriți să colaborați în acest program de educație privind infertilitatea în România.
Cred cu tărie că toate aceste acțiuni vor ajuta mult mai mult generația noastră să aibă copii exact atunci când își dorește asta, mult mai mult decât întrebarea “Da’ tu când faci un copil?”
Mulțumesc!