Impresia generală pe care o lasă media, campaniile ONG-urilor sau autorităților și multe alte metode de diseminare a informației despre lupta anticorupție este ceea a unui fenomen al vechi de când lumea (sau mai bine zis, vechi de când obștea), care a fost conștientizat ca problemă abia în contemporaneitate. Nimic mai fals. La fel ca majoritatea noțiunilor din științele umaniste, corupția era cunoscută anticilor și noi nu venim decât să perfecționăm conceptele enunțate de ei. În cazul micului text de față, corupția și lupta anticorupție nu erau niciun secret în Atena antică.
O să începem prin a spune că la fel ca în timpurile noastre, în greaca veche existau o serie de cuvinte care făceau diferența între noțiunile de „dar” și „mită”. Dintre toate, cel mai semnificativ rămâne „diaphtheirein”. Acesta avea două sensuri, care puteau sau nu merge împreună, în funcție de context. Astfel, „diaphtheirein” înseamnă „dar, cadou”, dar și o corupere a minții unui individ care are ca rezultat incapacitatea acestuia din urmă de a face judecăți corecte. Totodată, Demostene și Platon fac referire la un alt cuvânt: „adiaphthorõs”: calitatea unei persoane de a-și păstra independența, de a nu accepta mită și de rămâne incoruptibilă. Astfel, sunt destul de mulți autorii (ex: David Harvey, Mark Philp, Bratsis) care cred că grecii priveau luarea de mită (o formă a corupției) ca pe o îngrădire a capacității intelective și volitive a unui individ de a-și păstra independența. Este important de reținut în acest punct că darea și luarea de mită nu erau singurele forme de corupție prezente în conștiința antică elenă, ci erau însoțite de corupția electorală, deturnarea de fonduri și traficul de influență.
Totodată, trebuie precizat că pentru atenienii antici, fapta unui funcționar public de a primi cadouri („ dõra”) în legătură cu atribuțiile sale publice, nu era incriminată decât în măsura în care aducea atingere intereselor publice. Practica de a oferi cadouri funcționarilor publici sau oratorilor („dõrodokia”) era relativ acceptată, atât timp cât ea nu se repercuta negativ asupra intereselor polis-ului. Hyperides spune la un moment dat că „nu dacă a luat sau nu cineva bani este problema, ci dacă i-a luat din surse nepotrivite.”. Practic, prejudiciul devine condiția incriminării faptei și prejudiciul trebuie dovedit.
Trebuie amintit și un alt fapt foarte important, care subliniază cât de evoluat era conceptul de corupție. Astfel, tot Hyperides spune că fapta unei persoane private de a lua mită nu este nici pe departe atât de gravă precum este fapta unui general sau orator de a lua mită. Practic, în această frază este relevată esența diferenței de sens dintre „dõrodokia” și „diaphtheirein”. Dacă este adus un prejudiciu intereselor statului, atunci fapta va fi considerată „diaphtheirein”.
Demostene vorbește de o lege care incriminează atingerile aduse intereselor statului prin fapte de corupție, iar pedeapsa prevăzută acolo era cea a confiscării tuturor averilor făptuitorului și ale copiilor. Bineînțeles, în funcție de context, se putea ajunge până la condamnarea la moarte a făptuitorului.