Știu că atunci când eram mic, și chiar și atunci când eram mai mare, eram foarte pasionat de fotbal. Da' când spun pasionat spun ceva de genul cel puțin 3-4 ore de fotbal pe zi iar sâmbăta și duminica dublu (așa am dus-o până la terminarea liceului, spre disperarea părinților mei...). Cred că cea mai mare frustrare a mea, când aveam 7-8 ani. era că nu erau destui copii în blocul meu care să dorească să joace fotbal așa cum îmi doream eu. Așa că am încercat să schimb asta, să găsesc o modalitate să joc fotbal mai mult și mai bine.
M-am uitat așadar către băieții mai mari. Care jucau fotbal rar da' bine. Și care, din motive ușor de înțeles, nici n-au vrut să audă atunci când le-am propus, sugerat, implorat să joc și eu cu ei. Toți puștii de vârsta mea îmi spuneau să stau în banca mea. Dar eu fusesem respins și, drept urmare, ridicasem ștacheta: nu mai doream doar să joc fotbal cu ei ci îmi doream să le demonstrez că sunt foarte bun și că ar trebui chiar să se bată pe mine atunci când se fac echipele. Ah, am uitat să vă spun că eram și cam sfrijit, mă lua vântul pe sus una-două, că nu-mi placea să joc decât în atac (așa cum își doreau mulți băieți - concurență aprigă)...
Am stat multe zile, "pe bară", uitându-mă la ei, așteptând ca cei mari să mă observe și să mă bage în joc. Nu s-a întâmplat. Când n-ai nici o oportunitate facilă dar nici nu faci nimic activ, care să-i convingă pe ceilalți să schimbe ceva, nu ai cum să ajungi unde vrei tu.
A venit însă o zi de toamnă, cu un pic de ploaie. Veneam de la școală cu ghiozdanul în spate, întrebându-mă dacă pe vremea aia mohorâtă mai vrea cineva să joace fotbal. Și jucau... băieții cei mari...unul din ei s-a cerut afară...se murdărise și îi era frică să nu-l vadă mama lui așa... M-au văzut pe mine și m-au întrebat dacă nu vreau să joc. Eram în extaz. Am pus ghiozdanul la bară și am intrat în teren cu avânt. Au râs și mi-au spus că dacă vreau să joc va trebui să stau în poartă... eu, cel mai mare atacant, să stau în poartă!?...inadmisibil!...m-am așezat cuminte pe locul portarului...așteptam cea mai mică ocazie să arăt ce știu...am scos câteva mingi grele... și apoi a venit momentul meu... am schimbat totul printr-o intercepție, 3 driblinguri, o fentă și gol. De-atunci am jucat fotbal cu băieții mai mari...
Mi s-a întâmplat de foarte multe ori apoi să întâlnesc oameni care spuneau că vor să schimbe lucrurile. Dar care nu făceau nimic pentru schimbare ("Nu înțeleg de ce nu mă promovează șefii mei! Eu cred că merit."). Nu erau gata să sacrifice ceva din confortul lor de "atacant" pentru a obține cu adevărat ce-și doreau ("Eu sunt licențiat. Nu pot să accept o poziție de "entry level""). Tuturor le-am povestit despre partida mea de fotbal. Le-am povestit despre faptul că dacă îți dorești să schimbi ceva în jurul tău trebuie întâi să schimbi tu ceva în abordarea ta, în comportamentul tău, în mintea ta. Le-am povestit că dacă vrei să schimbi ceva trebuie să nu ratezi nici o oportunitate, trebuie să fii pregătit tot timpul să demonstrezi ceea ce poți să faci.
În schimbarea pe care tu vrei s-o produci nu funcționează niciodată vorba unui fost coleg - clasică deja - "nu putem noi să faci tu?".