Cătălina Stanislav - Hospital Drama, Bitterol pe plajă, O să fim bine | Oamenii Dreptății 2022

HOSPITAL DRAMA
„Nu e vina ta” e ceva ce auzi des după o despărțire. 
Nu credeam că e vina mea, mersi.  
E și un ton anume. 
Cum mă întreba în fiecare dimineață o doamnă cu care am împărțit un salon odată:
 „ce faci, puiule?”
Ea grăsuță și cu voce domoală 
Eu bandajată de parcă avusesem un accident de mașină
de fapt mi se infectase un cercel, dar devenise grav, pentru că ăsta e talentul meu.

Sunt bine, le zic oamenilor, de parcă am fost grav bolnavă.
Nu e ca și cum pot să spun
că mă uit la seriale cu doctori și fete frumoase 
că știu că Meredith joacă prost și are un râs enervant
dar după vreo 6 sezoane cumva a început să-mi placă de ea
fiecare episod pare să aibă două chestii esențiale:
mereu e cineva care moare și altcineva care nu și-a mărturisit iubirea
pe cineva lovește autobuzul sau moare într-un accident de avion 
și se decide ca în ultimele minute de viață să zică 
hei, voiam să știi că eu sunt mega îndrăgostită de tine de 10 ani.
apoi el plânge. 
și el e îndrăgostit, dar e bărbat, nu și-a dat seama
hai să ne luăm o casă și un câine, să avem un lac cu un dig
zice printre lacrimi
și un leagăn din ăla făcut dintr-o roată de mașină
(care roată și câine pur și simplu vor fi deja acolo când cumpără casa) 

Sunt bine, știu că oamenii în viața reală nu dau buzna unii peste alții în saloane de spital și țin un discurs frenetic de 10 minute la sfârșitul căruia se lipesc de toți pereții din salon pupându-se cât colegii lor zâmbesc de partea cealaltă a ușii cu geam. 

În viața reală cred că oamenii se despart și poate au relații mediocre mulți ani 
în timp ce verifică statusul altcuiva pe facebook 
și intră pe site-uri rusești 
ca să vadă în secret storyuri pe instagram
și în timp ce tastează username-ul în search bar le tremură degetele și le bate inima, 
aproape ca și cum ar da buzna într-un salon de spital
să-și mărturisească sentimentele cuiva care urmează să moară. 

În viața reală oamenii cumpără bilete de avion cu ultimatumuri care nu se îndeplinesc 
și apoi suferă în spatele ecranelor în fiecare zi câte puțin. 
Dacă nu te trezești dimineața și îi vezi fața și pur și simplu nu mai poți de fericire numai din cauza asta, atunci nici nu mai merită nimic, mi-a zis un prieten când eram beți într-o dimineață în București, în lumina roșie a unui hotel de lângă gară, de unde am plecat mereu mai singură decât am intrat.

Sunt bine.
Te-am căutat pe google de trei ori deja
simt că încep să înnebunesc
mă gândesc cu groază 
că dacă mor într-un accident de avion 
nici n-o să avem alea trei minute să-ți zic 
cât de des visez că ești în bucătăria mea dimineața. 

BITTEROL PE PLAJĂ
 
Dacă aș fi înregistrat
conversația asta de pe plajă am senzația că ar fi fost
echivalentul unei filmări pe webcam în 2005
când un băiat mi-a zis că sunt frumoasă
și am plâns
eu nu credeam că e frumos și asta mi se părea crunt
ca și cum
era vina mea că el credea că eu sunt frumoasă
nu e vina ta că eu cred că tu ești frumos
chiar dacă nici nu mai ești atât de frumos
chiar dacă oricum n-aș înregistra conversația asta
ca să nu-mi amintesc că-mi afundam transpirată degetele de la picioare în nisipul ud
în timp ce prietenii mei existau în universuri mai calde, mai cu lumină blândă
și oamenii din camping prăjeau carne în fața corturilor
și îmi simțeam umerii goi și calzi
mirosind a cremă de soare, carne și șervețele umede
voiam să-ți spun că mi se strepeziseră dinții de la un campari care nu era campari
voiam să-ți spun că m-am îndrăgostit de tine cred
și muntele pe care nu pășesc femeile se uita la mine
ca un tată absolut dezamăgit
am resimțit semnele insolației de peste zi până seara târziu
cât timp alți prieteni și prietenii lor existau și ei în universuri mai calde
mai cu lumină blândă
și m-am rugat să-mi cumpere cineva o apă din aia roz cu vitamine
mi-au dat lacrimile de fericire când a intrat cu ea în cameră.

O SĂ FIM BINE

chiar vreau să văd poze

cu toată viața ta

iubitele tale

părul mare care face umbră

pe nisipul din fața unor ruine pe care le-ai vizitat cândva

puloverele de iarnă de căpătat

ore în fața televizorului

de care te-ai bucurat cu ai tăi

fața ta când deschizi cadouri

sau când te trezea maică-ta să mergi la școală

sunt nervoasă dimineața, pun pariu că ești docil și lent

ca un animal proaspăt sterilizat

fața ta când nu mai e lapte pentru cafea

în frigider

când nu mai e nici urmă de speranță

în ochii triști și care se uită cu îndoială

ca să-ți spun că e ok

o să fim bine

o să vezi cât de bine

pentru că dacă sunt cu adevărat sinceră,

nu spun nimănui niciodată

că e ok, o să fim bine

pentru că trebuie eu să aud mereu.

.

.

Show-urile Oamenii Dreptății 2022 au fost produse alături de Decât o Revistă, o echipă de jurnaliști care cred în puterea transformațională a poveștilor.

Împreună cu peste 1.000 de spectatori ne-am imaginat cum ar putea arăta o Românie mai dreaptă prin vulnerabilitate, empatie și puterea exemplului. În fiecare oraș am adus pe scenă juriști, jurnaliști, activiști civici și artiști, ale căror povești adevărate despre dreptate: cum o obținem, ce înseamnă pentru justiție, educație, sistemul medical sau orașele noastre.