Alec Balasescu - Cum și de la cine am învățat dreptatea
Alec Bălășescu a urcat pe scena Oamenii Dreptății '23 ca să ne povestească cum și de la cine a învățat el dreptatea. Momentul lui a cuprins însă și lecția bunătății, a răgazului, a emoțiilor pe care ar fi bine să ni le îngăduim ca să ne construim un sine autentic și puternic. Și ne-a convins: învățăm de la oamenii pe care-i întâlnim dacă știm cum să-i ascultăm!
Autor: Alec Balasescu
Dar dacă... sentimentul dreptății și sufletul omenesc sunt fețe ale aceleiași monede? Legea și justiția nu sunt același lucru. Legea, într-un fel, prin sentință, este violență. Cu cât ascultăm mai mult ambele părți, cu atât ne dăm seama că orice poveste are mai mult decât două părți.
Sunt Alec Bălășescu, sunt antropolog și... M-am gândit că... Sau am fost invitat să vorbesc despre... dreptate unor oameni care se ocupă de asta. Și fiecare dintre noi avem un... cumva, un sentiment al dreptății și al justiției și tocmai citeam acum... volumul lui McCarthy, Stella Maris, și spunea o chestie foarte interesantă acolo: Dar dacă...sentimentul dreptății și sufletul omenesc sunt fețe ale aceleiași monede? Și voiam să vă spun de unde am învățat eu dreptatea. Sper să pot duce povestea până la capăt, că e tot despre bunicul meu. El a fost avocat. Mda. Mulțumesc. Și m-a învățat lumea prin povești. Și poveștile lui erau despre... multe din ele, despre procesele la care a asistat sau la care a participat. S-a născut în 1911, și-a trăit tinerețea înainte de război, după război n-a mai putut profesa. Dar... Mi-a spus așa: „Legea și justiția nu sunt același lucru.”
Justiția se obține doar prin continuă conversație. Legea, într-un fel, prin sentință, este violență. Avem nevoie de ea, tocmai pentru a opri o violență mai mare posibilă. Însă, să nu uităm, că există spiritul. Există litera, dar și spiritul legii. Și pentru asta mi-a spus o poveste. Una din multele povești. Nu știu dacă pot să o spun, îmi pare foarte rău. E o poveste foarte frumoasă. E povestea unui proces în care... acuzata era o bătrână. Era acuzată de un boier, cum era atunci, că-i fura lemne din pădure. Mă rog. Avocatul bătrânei s-a ridicat și a spus: Ok...Dumneavoastră spuneți că...
Așa, și bunicul meu spunea: ”Uite, și venise la tribunal, venise boierul, avea o…un guler de hermină. Știți, hermelină. Chestia aia cu alb, așa, cu... O chestie neagră, cum se purtau atunci. Și... o blană, e o blană foarte valoroasă. Și avocatul spune: „Bun,spuneți că această bătrână vă fură și vă face o pagubă pentru care o judecați. E văduvă, haideți să nu uităm, e văduvă. Are…Nu știu câți copii mi-a spus, patru sau cinci copii. Pentru că e văduvă, nu are căruță și nu poate să care lemnele, le cară cu spatele. Cât poate căra? Și cară lemne care cad, pentru că nu poate tăia copaci. Le cară să-și încălzească copiii. Dumneavoastră aveți o blană care i-ar hrăni familia pentru un an de zile. Cum poate ea fi vinovată?
Asta-i povestea. Vă mulțumesc. Voiam să vă mai spun ceva. Întotdeauna când... și m-am gândit la numele sălii în care suntem, Luceafărul, ceea ce desemnează, în același timp, nu, Luceafărul? Steaua. Dar și pe Lucifer. Da? Lucifer. De obicei, îl asociem cu răul, da? Și, întotdeauna, într-un proces avem partea bună și partea rea. În teoria sistemelor, spunem ceva de genul: cu cât ascultăm mai mult ambele părți, cu atât ne dăm seama că orice poveste are mai mult decât două părți. Și s-ar putea ca lumina Raiului să vină de la flăcările Iadului. Mulțumesc.
